Uleiul de măsline este un elixir al frumuseții, care are o multitudine de efecte minune asupra părului, pielii sau a unghiilor. În Antichitate era numit „aurul lichid”, datorită proprietăților sale uimitoare. Pe lângă utilizarea produselor cosmetice care au ca ingredient uleiul de măsline, acesta poate fi folosit și ca atare. Datorită vitaminelor pe care le conține (vitamina A, vitamina E, vitamine din complexul B), dacă ne referim la îngrijirea pielii întrebuințările uleiului sunt multiple.
Uleiul de măsline poate fi folosit în tratamentele zilnice de înfrumusețare, ajutând la hidratarea pielii și la tratarea părului uscat și degradat. Totodată, poate fi folosit pentru călcâiele uscate, pentru mâini sau ten.
Iata cum uleiul de măsline poate fi benefic pentru piele
- Amestecă uleiul cu loțiunea de corp pentru o hidratare mai intensă. Vitamina E și vitamina A din uleiul de măsline vor fi rapid absorbite de piele și vor ajuta la menținerea elasticității epidermei.
- În cazul în care ai unghiile fragile și cuticulele uscate, uleiul de măsline poate face minuni. O dată pe săptămână înmoaie mâinile timp de 10 de minute într-un vas cu ulei de măsline călduț. Vei putea observa că unghiile nu se vor mai exfolia și rupe așa repede.
- Prin masarea uleiului pe piele, reușești să scapi de vergeturi. De cele mai multe ori, uleiul de măsline hidratează pielea mai bine ca oricare ingredient cosmetic. Acest lucru ajută la păstrarea gradului de elasticitate, iar utilizarea sa frecventă reface pielea în profunzime.
- Dacă vrei să te bucuri de un adevărat răsfăț folosește uleiul de măsline atunci când faci baie. Acesta este o adevărată binecuvântare pentru piele, pentru că o catifelează în profunzime. Dacă doreși un efect de aromaterapie adaugă și câteva picături din uleiul esențial preferat. Cel de geranium sau lavandă au un efect de relaxare garantat.
Uleiul de măsline este o opțiune naturală eficientă datorită concentrației mari de polifenoli, antioxidanți și vitamina E care ajută la îngrijirea corpului. Acesta diminuează ridurile, tratează acneea și hidratează profund pielea. Folosește uleiul de măsline în rutina ta zilnică de frumusețe. Îl poți utiliza ca și demachiant, balsam de buze sau tratament pentru pielea uscată.