Căile sistemului nervos vegetativ

Simpaticul îşi are căile lui proprii, reprezentate de lanţurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian foloseşte calea unor nervi cranieni, III,VII, IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.

Lanţurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt două lanţuri de ganglioni situaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale.

Ganglionii latero-vertebrali sunt legaţi şi cu nervii spinali prin ramuri comunicante. Prin ramura comunicantă albă trece fibra preganglionară, iar prin cea comunicantă cenuşie, fibra postganglionară.

La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-vertebrali) are loc sinapsa între fibra simpatică preganglionară şi cea postganglionară care ajunge la nivelul diferitelor organe.

În cazul sistemului simpatic, sinapsa între fibrele pre- şi postganglionară are loc în ganglionii latero-vertebrali, aparţinând lanţurilor paravertebrale.

Deoarece aceşti ganglioni sunt foarte aproape de măduvă, fibra preganglionară este scurtă, în timp ce fibra postganglionară este lungă.

În cazul sistemului parasimpatic, sinapsa între fibra preganglionară şi cea postganglionară se face în ganglionii juxta-viscerali
(aproape de viscer) sau intramurali (aflaţi chiar în peretele organului), cum sunt plexurile submucos şi mienteric din pereţii tubului digestiv.

În cazul parasimpaticului, fibra preganglionară este lungă, în timp ce fibra postganglionară este scurtă, fiind foarte aproape de organul respectiv.

La ambele sisteme, între fibra preganglionară şi cea postganglionară, se eliberează acelaşi mediator chimic: acetilcolina.

La sistemul simpatic, la capătul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde aceasta ia contact cu organul efector, se eliberează noradrenalina, iar în cazul parasimpaticului, acetilcolină. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede şi glandelor, SNV coordonează activitatea viscerelor şi a vaselor sanguine.

Este vorba, aşadar despre efectori care nu sunt, în mod obişnuit, sub control voluntar.

Arcul reflex vegetativ are aceleaşi componente cu cel somatic; diferenţa constă în modul în care este alcătuită calea eferentă.

Aceasta cuprinde doi neuroni. Primul are corpul neuronal situat în substanţa cenuşie medulară sau cerebrală, iar axonul său face sinapsă cu cel de-al II-lea neuron într-un ganglion vegetativ. Primul neuron se numeşte preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor preganglionare şi localizarea ganglionilor vegetativi ajută la diferenţierea celor două componente SNV: simpatică şi parasimpatică.

Componenta simpatică activează organismul pentru luptă şi apărare, mai ales prin eliberarea de noradrenalină din fibrele postganglionare şi de adrenalină din medulosuorarenală. Componenta parasimpatică produce, cel mai adesea, efecte antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei.

Acţiunile celor două componente trebuie echilibrate pentru menţinerea homeostaziei.

Există şi un număr foarte mic de fibre postganglionare simpatice care eliberează acetilcolină (Ach).

Există şi fibre postganglionare care nu eliberează nici Ach, nici noradrenalină; acestea au sinapse noncolinergice, nonadrenergice, eliberând alte substanţe, precum monoxidul de carbon (CO).

Majoritatea viscerelor sunt prevăzute cu inervaţie dublă, simpatică şi parasimpatică, situaţie în care cele două sisteme pot acţiona antagonist (de exemplu, reglarea diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea secreţiei salivare) sau cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducător sau în micţiune).

Există şi câteva organe care nu sunt prevăzute cu inervaţie parasimaptică: medulosuprarenalele, glandele sudoripare, muşchii erectori ai firelor de păr sau majoritatea vaselor sanguine. În acest caz, reglarea activităţii se face prin creşterea sau scăderea ariei de stimulare simpatică a structurii respective.

Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, şi în termoreglare.