Peretele globului ocular

Peretele globului ocular este format din trei tunici concentrice – externă, medie şi internă – şi din medii refrigerente.

1. Tunica externă este fibroasă şi formată din două porţiuni inegale: posterior se află sclerotica, iar anterior, corneea. Între sclerotică şi cornee se află şanţul sclero-corneean, în profunzimea căruia se află şi un canal prin care trece umoarea apoasă spre venele sclerei, unde excesul se va resorbi.

Corneea este plasată în partea anterioară şi este mai puţin întinsă decât sclerotica. Este transparentă, neavând vase de sânge, dar are în structura sa numeroase fibre nervoase. Sclerotica, tunica opacă, reprezintă 5/6 din tunica fibroasă. Pe sclerotică se inseră muşchii extrinseci ai globului ocular; posterior este perforată atât de fibrele nervului optic, care părăseşte globul ocular, cât şi de artera care intră în globul ocular. Sclerotica este constituită din ţesut conjunctiv dens.

2. Tunica medie, vasculară, este situată înăuntrul tunicii externe, fibroase şi prezintă trei segmente care, dinspre posterior spre anterior, sunt: coroida, corpul ciliar şi irisul.

Coroida se întinde posterior de ora serrata, care reprezintă limita dintre coroidă şi corpul ciliar. În partea sa posterioară, coroida este prevăzută cu un orificiu prin care iese nervul optic.

Corpul ciliar se află imediat înaintea orei serrata şi prezintă, în structura sa, procesele ciliare şi muşchiul ciliar.

Muşchiul ciliar este format din fibre musculare netede. Fibrele circulare sunt inervate de parasimpatic (nucleul accesor al nervului III, de la nivelul mezencefalului), iar fibrele radiare sunt inervate de simpatic.

Procesele ciliare sunt alcătuite din aglomerări capilare şi secretă umoarea apoasă.

Irisul este o diafragmă în faţa anterioară a cristalinului; în mijloc, prezintă un orificiu numit pupilă. Culoarea, aspectul şi structura irisului variază de la un individ la altul. Din punct de vedere structural, irisul este format din mai multe straturi. Irisul are rolul unei diafragme care permite reglarea cantităţii de lumină ce soseşte la retină.

3. Tunica internă este reprezentată de retină. Ea este membrana fotosensibilă la nivelul căreia se află receptorii vizuali (celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe), care realizează recepţia şi transformarea stimulilor luminoşi în influx nervos. Din punct de vedere morfologic şi funcţional, se disting două regiuni: retina vizuală sau partea optică şi retina oarbă, fără rol în fotorecepţie, numită şi retina iridociliară. Retina vizuală se întinde posterior de ora serrata şi prezintă două regiuni importante:
→ pata galbenă (macula lutea), situată în dreptul axului vizual. La nivelul ei se găsesc mai multe celule cu conuri decât celule cu bastonaşe. În centrul maculei lutea se află o concavitate – fovea centralis – în care se găsesc numai celule cu conuri, fiind zona de acuitate vizuală maximă;
→ pata oarbă, situată medial şi inferior de pata galbenă, reprezintă locul de ieşire a nervului optic din globul ocular şi de intrare a vaselor globului ocular. În pata oarbă nu există elemente fotosensibile. În structura retinei se descriu 10 straturi, în care se întâlnesc trei feluri de celule funcţionale, aflate în relaţii sinaptice: celule fotoreceptoare, cu prelungiri în formă de con şi de bastonaş, neuroni bipolari şi neuroni multipolari. În afară de acestea, se mai găsesc celule de susţinere şi neuroni de asociaţie.

Celulele cu bastonaşe sunt celule nervoase modificate, în număr de cca 125 de milioane. Sunt mai numeroase spre periferia retinei optice, în pata galbenă numărul lor este mic, iar în fovea centralis lipsesc. Bastonaşele sunt adaptate pentru vederea nocturnă, la lumină slabă. Mai multe celule cu bastonaşe fac sinapsă cu un neuron bipolar şi mai mulţi neuroni bipolari fac sinapsă cu un neuron multipolar.

Celulele cu conuri, de asemenea, celulele nervoase modificate, în număr de 6-7 milioane, sunt mai numeroase în pata galbenă; în fovea centralis există numai celule cu conuri. Fiecare celulă cu con din fovea centralis face sinapsă cu un singur neuron bipolar, iar acesta cu un singur neuron multipolar.

Astfel, se explică acuitatea vizuală maximă localizată la nivelul foveei centralis. Conurile sunt adaptate pentru vederea diurnă, colorată, la lumină intensă.