Anatomia sistemului endocrin – generalitati

Glandele cu secreţie internă sunt formate din epitelii secretorii ale căror celule produc substanţe active, numite hormoni, pe care îi eliberează direct în sânge.

Hormonii sunt substanţe chimice specifice, care acţionează la distanţă de locul sintezei şi produc efecte caracteristice. Se consideră glande endocrine următoarele organe: hipofiza, suprarenalele, tiroida, paratiroidele, testiculul, ovarul, pancreasul insular, timusul, epifiza şi, la femei, temporar placenta.

Există şi alte organe care, în afara funcţiei lor principale, au şi celule cu rol endocrin: antrul piloric secretă gastrina, duodenul secretă 6-8 hormoni cu rol în reglarea activităţii secretorii şi motorii a aparatului digestiv, rinichiul secretă renina şi eritropoietina.

În plus, unii neuroni hipotalamici şi ai altor organe nervoase au şi activitate secretorie, proces numit neurosecreţie, care reprezintă tot o funcţie endocrină.

Astfel, sistemul endocrin este conceput ca un sistem anatomofuncţional complex, controlat de sistemul nervos, având rolul de a regla şi coordona pe cale umorală activitatea diferitelor organe pe care le integrează în ansamblul funcţiilor organismului.

Principalul rol al glandelor endocrine constă în reglarea metabolismului celular.

Hormonii sunt mesageri chimici de ordinul întâi. Ei sunt eliberaţi de sânge şi sunt transportaţi spre toate celulele corpului. Aici, unii hormoni (în special, cei proteici) interacţionează cu receptorii biochimici din membranele celulare. În urma acestei interacţiuni, rezultă mesageri chimici de ordinul al doilea (de exemplu, adenozin monosfatul ciclic – AMPc), care provoacă modificări metabolice şi funcţionale celulare. Alţi hormoni (cei sterolici) pătrund în citoplasma celulei şi în nucleu, unde interacţionează cu materialul genetic, stimulând biosinteza proteinelor şi enzimelor.