Segmentul central al analizatorului vestibular

Segmentul central al analizatorului vestibular este situat în partea posterioară a girusului temporal superior.

Analizatorul vestibular are rolul de a informa creierul despre poziţia capului în spaţiu şi despre accelerările liniare sau circulare la care acesta este supus. Simţul vestibular nu este propriu-zis un simţ al echilibrului, ci o componentă importantă a mecanismelor care contribuie la reglarea echilibrului, alături de analizatorii kinestezic, vizual, tactil şi de cerebel. Receptorii maculari sunt stimulaţi mecanic de către otolite.

Stimularea are loc în condiţii statice, cât şi dinamice. Când capul stă nemişcat, otolitele apasă prin greutatea lor asupra cililor celulelor senzoriale, care transmit impulsuri spre centri, informându-i asupra poziţiei capului în raport cu direcţia vectorului gravitaţional. Când capul şi corpul suferă accelerări liniare (înainte, înapoi sau lateral), forţele de inerţie împing otolitele, care sunt mai dense decât endolimfa, în sens opus deplasării. Astfel, se declanşează la nivelul centrilor nervoşi reacţii motorii corectoare ale poziţiei corpului şi capului, în vederea menţinerii echilibrului pe toată durata mişcării. De remarcat că receptorii maculari nu detectează viteza de deplasare a corpului, respectiv a capului, ci acceleraţia (cei din utriculă – acceleraţie orizontală, iar cei din saculă – verticală). Receptorii aparatului vestibular sunt şi sediul unor reflexe posturale. O modificare bruscă a poziţiei corpului declanşează reflexe care ajută la menţinerea posturii şi a echilibrului.

Receptorii otolitici nu participă la menţinerea echilibrului în condiţiile accelerărilor circulare ale capului şi corpului.

Crestele ampulare şi cupolele gelatinoase, care se găsesc la baza canalelor semicirculare, reprezintă cel de-al doilea organ receptor al analizatorului vestibular, responsabil de menţinerea echilibrului în condiţiile acceleraţiilor circulare ale capului şi corpului. Cilii celulelor senzoriale din canalele semicirculare sunt excitaţi mecanic de deplasarea endolimfei. Orice mişcare de rotaţie a capului sau a corpului antrenează rotaţia simultană a canalelor semicirculare aflate în planul rotaţiei respective. Din cauza inerţiei, endolimfa din aceste canale va suferi o deplasare relativă în sens opus şi va înclina cupola în sensul acestei deplasări.

Fenomenele mecanice se petrec simultan în canalul semicircular colateral, dar cu sens inversat. Recepţionarea mişcărilor circulare ale capului este posibilă datorită orientării canalelor semicirculare în cele trei planuri ale spaţiului (frontal, orizontal şi sagital). Acest model de stimulare-inhibare stă la baza informării centrilor asupra planului mişcării rotatorii (în funcţie de planul în care se găseşte perechea de canale stimulată) şi sensul acesteia (în funcţie de cupola stimulată şi, respectiv, inhibată – dreapta sau stânga). Prin combinarea impulsurilor sosite de la cele trei perechi de canale semicirculare ale ambelor urechi, centrii nervoşi iau cunoştinţă, în orice moment, de mişcarea efectuată.