Receptorii cutanaţi

Clasificarea receptorilor cutanaţi în funcţie de structură

În piele, receptorii există sub formă de terminaţii libere şi terminaţii încapsulate.

Terminaţiile libere sunt arborizaţii dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali, distribuite printre celulele epidermului. Există fibre nervoase care se termină sub forma unui coşuleţ în jurul celulelor epiteliale şi care constituie discurile tactile Merkel. Ele recepţionează stimulii tactili.

Terminaţiile încapsulate sunt de mai multe tipuri. În hipoderm se găsesc corpusculii pentru sensibilitatea tactilă, corpusculii Vater-Pacini, cei mai mari corpusculi. În derm se găsesc corpusculii Meissner, Krause şi Ruffini pentru sensibilitatea tactilă. Corpusculii Krause au fost consideraţi şi receptori pentru rece, iar corpusculii Ruffini au fost consideraţi receptori pentru cald.

Clasificarea receptorilor cutanaţi în funcţie de rolul lor fiziologic

Pielea este sediul receptorilor pentru mai mute tipuri de sensibilităţi. Ei reprezintă segmentele periferice a cel puţin trei tipuri de analizatori: tactil, termic şi dureros.

A. Receptorii tactili fac parte din categoria mecanoreceptorilor, fiind stimulaţi de deformări mecanice. Sunt localizaţi în derm şi sunt mai numeroşi în tegumentele fără păr. Prin intermediul acestor receptori se pot genera senzaţii tactile, de presiune sau vibratorii. Cei cu localizare în partea superioară a dermului recepţionează atingerea (corpusculii Meissner, discurile Merkel), iar cei situaţi mai profund, presiunea (corpusculii Rufini).

Tot în profunzime se află corpusculii Pacini, care se adaptează foarte rapid şi recepţionează vibraţiile. Lor li se adaugă terminaţiile nervoase libere, care pot detecta atingerea şi presiunea. Corpusculii Golgi-Mazzoni sunt o varietate a corpusculilor Vater-Pacini, mai mici, localizaţi în hipodermul pulpei degetelor.

B. Receptorii termici sunt terminaţii nervoase libere, cu diametrul mic şi nemielinizate. Există două tipuri: cei care transmit impulsuri, atunci când temperatura tegumentului scade – receptori pentru rece – şi cei care trimit impulsuri, atunci când temperatura cutanată creşte – receptori pentru cald. Receptorii pentru rece îi depăşesc numeric pe cei pentru cald.

Temperaturile extreme stimulează şi receptorii pentru durere.

C. Receptorii pentru durere sunt, în principal, terminaţii nervoase libere, însă toţi receptorii cutanaţi pot transmite impulsuri care pot fi interpretate ca durere dacă sunt stimulaţi excesiv. Receptorii pentru durere, stimulaţi de trei categorii de factori –
mecanici, termici şi chimici – se adaptează puţin sau deloc în prezenta stimulului. Mai mult, persistenţa stimulului poate duce la creşterea în intensitate a senzaţiei.