Kinetologia = Activitate Fizica

Această egalitate din subtitlu, cu aspect evident de truism, are însă semnificaţii deosebite pe care merită să le discutăm. Ambele noţiuni poartă în esenţa lor ideea de „mişcare”. Kinetologia însă nu acoperă toată aria noţi¬unii de „activitate fizică” şi nici aceasta, evident, nu se rezumă doar la kinetologie. De aici reiese faptul că noţiunea cea mai generală ca sens este cea de „activitate fizică”.

De fapt, în acest context, rezidă o serie de confuzii şi interpretări greşite (voite sau nevoite) de a amesteca diversele domenii ale cunoaşterii şi practicii umane. Cea mai importantă şi cu urmări nefericite este apropierea, mult prea mult, în domeniul învăţământului şi practicii a educaţiei fizice şi sportului de kinetologie (kinetoterapie). Dacă aceste domenii se întâlnesc pe unele paliere ale noţiunii generale de „activitate fizică”, ele sunt complet separate în ceea ce priveşte obiectivele de bază şi practica de lucru.

Să analizăm pe scurt aceste aspecte. Activitatea fizică, ca noţiune general biologică traducând „mişcarea”, poate fi analizată pe linie fii o ge¬netică în raport cu scopul ei. Există 3 tipuri de activităţi fizice de bază care au evoluat filogenetic în milioane de ani. Acestea sunt:
1. Postura, adică activitatea fizică prin care se menţine poziţia unui corp, raportul acestuia cu mediul şi raportul între componentele (segmentele) corpului. Să exemplificăm, pentru a înţelege, diferenţele între: târâtoare, zbură¬toare, patrupede, bipede etc.
2. Locomoţie este activitatea fizică care schimbă permanent raportul între corp şi mediul înconjurător. Modalităţile sunt multiple, de la locomoţia amoebei, a melcului, până la alergatul ghepardului, zborul păsărilor, înotul peştilor sau mersul, dar şi activităţi fizice ca: săritul, rostogolitul etc.
3. Manipularea este activitatea fizică care permite mobilizarea sau/şi utilizarea obiectelor din mediu, conştient sau nu, ceea ce într-o anumită mă¬sură modifică însăşi configuraţia mediului.
Desigur că prehensiunea ca achiziţie evolutivă „de ultimă oră” a reprezentat dezvoltarea extraordinară a activităţii fizice de manipulare. Să nu se considere însă că manipularea a apărut odată cu prehensiunea. Păsările care îşi fac cuiburi, rozătoarele care îşi fac galerii în pământ, ierbivorele care distrug frunzişul copacilor şi ierburile savanelor etc. sunt tot atâtea activităţi fizice manipulative ale mediului.

Nu este desigur necesar să arătăm că omul se înscrie la nivelul superior al dezvoltării filogenetice pe toate cele 3 tipuri de activităţi fizice. Sub acest raport, zestrea aceasta filogenetică de .activităţi fizice este comună pentru toate ştiinţele şi specialităţile care au tangenţă cu aceste aspecte cum ar fi kinetologia, educaţia fizică şi sportul, antropologia, zoologia, entomologia etc.

Pentru a completa însă procesele filogenetice ale activităţii fizice ar tre¬bui să adăugăm încă unul:
4. Comunicarea, adică activităţile care au ca obiectiv transmiterea de
informaţii între fiinţele vii, indiferent pe ce cale (vorbit, gesturi, scris, sunete etc). Comunicarea nu trebuie considerată ca fiind prezentă doar la om căci, aşa cum se ştie, ea este prezentă la foarte multe specii, unele chiar relativ inferioare.

Activitatea fizică trebuie analizată şi sub aspect ontogenetic pe de o parte sub raport biologic al dezvoltării ei, iar pe de altă parte, în contextul social uman.

Analiza ortogenetică biologică a activităţii fizice este o problemă medicală şi implicit kinesiologică. Ea cuprinde etapele de dezvoltare a celor 4 etape prin care trece copilul de la naştere până la dezvoltarea lui completă:
a) mobilitate
b) stabilitate
c) mobilitate controlată
d) abilitate.

Ceva mai mult, o serie de boli neurologice pot arunca un pacient pe oricare etapă precoce a acestei dezvoltări de la care kinetologia urmează să-l readucă cât mai aproape de starea normală iniţială.

Nu insistăm aici asupra acestor etape de dezvoltare ontogenetică a activităţilor fizice ale omului deoarece ele fac subiectul câtorva abordări amănunţite în această monografie.

Celălalt context ontogenetic al dezvoltării activităţilor fizice, social-umane, se referă la o serie de activităţi fizice tipic umane, cum ar fi:
– activităţile uzuale ale vieţii (ADL-Activities of Daily Living);
– jocuri;
– dansul;
– sportul;
– activităţile de muncă;
– activităţile expresive (pictură, desen, sculptură, modelaj etc);
– transporturi;
– activităţi militare şi de luptă;
– etc.

Această categorie de activităţi fizice pe drept este revendicată de câteva domenii profesionale: Educaţia fizică şi sportul; Igiena muncii; Igiena co¬munală; Recuperarea vocaţională; Expertiza capacităţii de muncă; Kinetologia; Medicina în general; Terapia ocupaţională; Arta dansului; Arta militară etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *