Kinesiologia ca profesie

Această parte a kinetologiei are la bază componenta „practică “, arta prin care un individ practicând o suită de activităţi fizice (exerciţii te¬rapeutice) îşi îmbunătăţeşte starea fizică, îşi ameliorează o serie de suferinţe, îşi reface deficite funcţionale.

Dacă componenta ştiinţifică o putem considera „partea ascunsă” a kine¬siologiei ea existând în bagajele de cunoştinţe obligatorii ale kinetoterapeutului, componenta practică este „partea vizibilă” aplicată de acesta printr-un program de activităţi fizice dirijate în vederea unui scop medical. Prin această componentă, kinetologia devine o profesie exercitată de un specialist, kinetoterapeutul.

Această componentă practică nu mai este şi profesională dacă ea nu are la bază kinetologia ştiinţifică. Fără aceasta ea devine o aglomerare de mişcări, fără sens şi scop, mimări şi empirisme care nu pot fi considerate benefice, medicale, şi ceva mai mult, putând deveni periculoase sau direct nocive.

In ţara noastră, kinetologia ca profesie a parcurs o cale sinuoasă. După un prim început cu circa 35-40 de ani în urmă care se anunţa promiţător (au apărut profesorii de cultură fizică medicală) a urmat o lungă perioadă în care practicarea kinesiologiei a fost făcută de absolvenţi ai unor facultăţi de Educaţie Fizică şi Sport care nu aveau nici un fel de pregătire în domeniu. Lipsiţi de cunoştinţele necesare, „practicarea” kinetologiei în aceste condiţii nu avea nici un fel de suport ştiinţific ea nemaiputându-se numi „profesio¬nistă”, ci un soi de kinesiologie „empirică”.
Din fericire, în ultimii 10 ani, odată cu apariţia facultăţilor de kinetoterapie s-a putut reveni şi la dimensiunea de kinetologie, profesie reală, cu baze ştiinţifice solide.

Prin componenta ei practică, numită generic „kinetoterapie” (termen care va mai fi discutat), kinetologia face parte din marele capitol al medi¬cinii fizice, specialitate terapeutică care se află alături de alte tipuri terapeu¬tice ale medicinei (farmacologice, chirurgicale, homeopatice, psihoterapice etc). După cum se ştie, medicina fizică utilizează în afară de exerciţiul fizic terapeutic (terapia prin mişcare, kinetoterapia) şi alţi factori fizici care realizează: termoterapia, hidroterapia, electroterapia, masoterapia, climatoterapia sau presoterapia.

Ca „profesie”, kinetologia este o profesie liberală ai cărei profesionişti beneficiază de dreptul de cabinet privat în condiţiile legii şi statutului aces¬tor profesionişti.

Din păcate, trebuie să recunoaştem că, în prezent, în ţara noastră, posibilităţile de exercitare a acestei profesii sunt limitate la nivelul doar al sis¬temului de asistenţă medicală (spitale, policlinici, staţiuni balneare, sanatorii), în alte ţări, pregătirea complexă a kinetoterapeuţilor (vezi mai departe) a deschis porţile multor altor instituţii cum ar fi: şcolile obişnuite sau cele spe¬ciale (cu copii handicapaţi, sau de dans, balet, sportive), cluburi sportive, cluburi de agrement particulare, armata, nursing-home-wi, centre de cercetare, servicii de asistenţă la domiciliu etc.

Complexitatea preocupărilor în aceste locuri de muncă pentru care sunt solicitaţi kinetoterapeuţii se datorează faptului că „firul roşu” în pregătirea acestor profesionişti este studiul activităţii fizice umane atât la omul sănă¬tos, cât şi la cel bolnav.

Sursa – Terminologia Educatiei Fizice si Sportului