Neuronul

Neuronul reprezintă unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos. Din punct de vedere al formei şi a dimensiunilor, neuronii sunt foarte diferiţi. Forma neuronilor este variabilă: stelată (coarnele anterioare ale măduvei), sferică sau ovală (în ganglioni spinali), piramidali (ariile motorii ale scoarţei cerebrale), piriforma (neuronii Purkinje de la nivelul scoarţei cerebeloase) şi fusiformă (în stratul profund al scoarţei cerebrale).

Clasificarea neuronilor

A. În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi:
→ unipolari (celule cu conuri şi bastonaşe din retină) – au aspect globulos, cu o singură prelungire;
→ pseudounipolari – se află în ganglionul spinal şi au o prelungire care se divide în „T”; dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central (SNC);
→ bipolari – de formă rotundă, ovală sau fusiformă, cele două prelungiri pornind de la polii opuşi ai celulei (neuronii din ganglionii
spiral Corti şi vestibular Scarpa, din retină şi din mucoasa olfactivă);
→ multipolari – au o formă stelată, piramidală sau piriformă şi prezintă numeroase prelungiri dendritice şi un axon (scoarţa cerebrală, cerebeloasă, coarnele anterioare din măduva spinării).

B. După funcţia pe care o îndeplinesc, neuronii pot fi:
→ receptori – care, prin dendritele lor, recepţionează stimulii din mediul exterior sau din interiorul organismului (somatosenzitivi şi
viscerosenzitivi);
→ motori – ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare (somatomotori sau visceromotori);
→ intercalari (de asociaţie) – care fac legătura între neuronii senzitivi şi motori.

Structura neuronului

Neuronul este format din corpul celular (pericarionul) şi una sau mai multe prelungiri.

A. Corpul neuronului este format din neurilemă (membrana plasmatică), neuroplasma (citoplasmă) şi nucleu.
– Neurilema celulei nervoase este subţire, delimitează neuronul şi are o structură lipoproteică.
– Neuroplasma conţine:
→ organite celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic cu excepţia centrozomului, deoarece neuronul nu se divide);
→ organite specifice: corpusculii Nissl din corpul celular şi de la baza dendritelor (cu ajutorul microscopului electronic s-a dovedit că reprezintă reticulul endoplasmatic rugos) şi neurofibrile (care, ca şi în cazul de mai sus, formează citoscheletul).
–  Nucleul
Celulele nervoase motorii, senzitive şi de asociaţie au un nucleu unic cu 1-2 nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezintă deseori un nucleu excentric. Aceste celule pot avea nuclei dublii sau multiplii.

B. Prelungirile sunt de două tipuri:

– Dendrite, la nivelul cărora influxul nervos circulă centripet (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite). Dendritele, în porţiunea lor iniţială, sunt mai groase, apoi se subţiază. Ele recepţionează impulsul nervos şi îl conduc spre corpul neuronului.

– Axon, prelungire unică, lungă (uneori de 1 m) şi mai groasă a neuronului, la nivelul căruia influxul nervos circulă centrifug. Este
format dintr-o citoplasmă specializată, numită axoplasmă, vezicule ale reticulului endoplasmatic şi neurofibrile. Membrana care acoperă axoplasma se numeşte axolemă şi are rol important în propagarea impulsului nervos. De-a lungul traseului său, axonul emite colaterale perpendiculare pe direcţia sa, iar în porţiunea terminală se ramifică; ultimele ramificaţii – butonii terminali – conţin vezicule pline cu mediatori chimici, care mediază transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor. Butonul mai conţine neurofibrile şi mitocondrii.