Produse cosmetice fără parabeni

În ultimii ani industria cosmetică a fost invadată de tot felul de produse cosmetice bio, dar care abundă în chimicale. Publicitatea făcută acestor produse poate influenţa deosebit de mult consumatorii, care acordă credit faptului că respectivele cosmetice sunt într-adevăr benefice pielii.

Trebuie, însă, conştientizat faptul că asemenea produse conţin anumite substanţe de conservare care ajută la prelungirea duratei de viaţă a acestora, cunoscute sub numele de parabeni. Parabenii sunt cei mai mari duşmani ai pielii frumoase şi implică un grad de pericol foarte crescut pentru sănătate.

Game largi de produse cosmetice fără parabeni sunt promovate de foarte mulţi producători. Există o serie de criterii de care trebuie ţinut cont pentru a ne asigura de faptul că într-adevăr produsele pentru care optam sunt naturale. Eticheta produsului este cea mai importantă. Aici regăsim expuse principalele ingrediente care s-au folosit la prepararea produsului. Produse ce conţin ftalaţi, sulfaţi, derivaţi din petrol, aluminiu, parfumuri sintetice ar trebui evitate.

O variantă naturală a parabenilor ar fi: uleiul de măsline, eucaliptul, rozmarinul, lavanda, sau vitaminele A, C, E. Însă pentru foarte mulţi producători realizarea cremelor şi a cosmeticelor care să conţină numai produse naturale ar fi mult prea costisitoare iar profiturile cu siguranţă nu ar fi pe măsură.

Ca şi produse cosmetice fără parabeni avem:

  • Pudre, fonduri de ten şi farduri lejere cu minerale naturale sau pulbere de mătase. Acestea sunt lipsite de substanţe periculoase şi prin textura foarte fină pot oferi tenului acea strălucire sănătoasă , fără să încarce porii.
  • Rujuri fără plumb, bogate în activi vegetali care reuşesc să hidrateze şi totodată să protejeze buzele. Nu te lăsa păcălită de faptul că aceste rujuri sunt mai slabe calitativ deoarece sunt realizate din ingrediente naturale, pentru ca pot conferi buzelor culori foarte intense şi ultra-luminoase care durează mult timp.

Balsam de buze fără parabeni

  • Farduri de obraz pe bază de ulei de argan, unt de shea sau de cacao, fără adaos de ingrediente chimice nocive. Acestea au un puternic efect de regenerare şi hidratare şi conferă un aspect tânăr şi un look fresh pe durata întregii zile.

Machiajul mineral reprezintă alternativa sănătoasă pentru a-ţi menţine timp îndelungat pielea tânără şi revitalizata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.